NonSense

"A fi" a fost intotdeauna o mare bataie de cap...

18 Sep

Povestiri din vacanta

adaugat in Aventurile lui Mua on 18.09.09

Doua fete cucuiete (niciodata n-am inteles ce inseamna cuvantul asta) si, intamplator, foarte bune prietene, au plecat amandoua la mare, extrem de incantate de faptul ca era primul lor 'concediu' impreuna. Abia asteptau sa ajunga, convinse ca se vor distra de minune si ca vor agata baieti fara numar.

Lucrurile bune au inceput inca din tren. Una din fetele cucuiete, (nu spunem care, din motive de) s-a distrat de minune plimbandu-se de la scaunul unde se presupunea ca ar fi trebuit sa stea intepenita, prefacandu-se ca se bucura de comoditatea trenurilor noastre, la un alt scaun, aflat intr-o camaruta unde... sa zicem ca nu intra decat o singura persoana.

Cealalta fata cucuiata (exista forma asta?) a dormit tot drumul in niste pozitii imposibile, demne de batranul ei unchi Sid, trezindu-se doar din cand in cand, ca sa-si manifeste compatimirea pentru situatia primei fete (care nu putea doarma 1.din pricina ca o durea burta si 2.pentru ca nu prea stie sa mearga in somn), iar mai apoi sa se scufunde din nou in lumea viselor, zicandu-si ca 'ce bine ca nu sunt eu locul ei'.

Dar balanta trebuia sa se echilibreze. Si asa s-a si intamplat, in momentul in care nepoata lui Sid a observat ceva ce-i scapase din vedere, prilej cu care si-a amintit inca o data cat de nedrepte sunt viata, natura si Dumnezeu, pentru faptul ca au decis sa pedepseasca femeia prin ceea ce unii numesc 'acele zile ale lunii' [sintagma pe care o rostesc cu acea strangere de inima cu care, daca ar fi jucat in Harry Potter, ar fi rostit numele lui 'He-Who-Must-Not-Be-Named'].

Asa ca vacanta la mare era compromisa pentru ea. Adaugati la asta faptul ca n-a vazut nici macar un baiat dragut si ca singurele specimene agatate au fost chelneri si soferi de maxi-taxi!

In rest, fetele au legat cunostinte foarte interesante, in special in randul celor cu care se certau pe sezlonguri - de fiecare data persoane diferite., bineinteles. Au avut noroc ca au gasit un locsor unde mancarea era comestibila si s-au delectat cu primul lor meci de fotbal urmarit impreuna - si primul meci din viata lor pe care l-au urmarit in intregime, pentru ca le-a pus naiba sa trimita mesaj d-ala, de se vede in josul ecranului [ca sa se distreze, logic!] - si au asteptat tot meciul sa le apara mesajul, da' nenorocitii n-au vrut sa-l arate si le-au mai si taxat aiurea.

Hahah, dar stati sa vedeti ce au mai facut fetele! asta e rebela tare!
In camera unde erau cazate (si care apartinea unui prieten de-ai mamei primei cucuiete), doamna casei isi avea aranjate cutiile cu pantofi, in dosul sifonierului. Cele doua rebele, in cautare de senzatii tare, au probat toti pantofii, imediat ce au venit de la plaja, cu picioarele pline de nisip, apoi i-au pus la loc, fara sa vada nimeni! haha, ce nebunie, zau asa!

In alta ordine de idei, bineinteles ca nu au uitat sa-si sune toti prietenii care aveau treaba prin Bucuresti si sa se scuze in felul urmator: 'Vaai ce rau imi pare ca nu ti-am vazut apelul, dar sunt de cateva zile la mare si plec dimineata de acasa, fac tot felul de chestii interesante si pe urma ajung la unu noaptea obosita si din cauza asta tot timpul uit sa te sun!'

La intoarcere, fetele au nimerit un tren care avea mega-aer econditionat, in sensul ca le-au inghetat pana si creierii pana au ajuns la Gara de Nord, dar nu, asta nu le-a impiedicat sa trancaneasca tot drumul, foarte vesele, povestindu-si una alteia copilaria, spre marea exasperare a celor ce erau in imediata lor apropiere (de unde stiu ca erau expasperati? e simplu: mai intai din privirile lor indignate, apoi din faptul ca-si dadeau ochii peste cap, iar spre final, din expresia epuizata, ofilita si absolut bolnava care se citea pe fetele lor - asa li se intampla tuturor cand sunt in preajma noastra).

S-au despartit la fel de vesele, razand de mama focului pe seama parintilor lor, care le carau bagajele si in acelasi timp incercau intr-un mod patetic sa lege o conversatie.

Peste doua zile, cele doua fete cucuiete nu mai radeau. Una era racita cobza, cealalta abia se mai putea misca din cauza arsurilor.

Unii ar putea sa spuna ca asa le-a trebuit. Unii deja au facut-o.
     media: 0.00 din 0 voturi

0 comentarii

14 May

Din ciclul 'Cum sa-ti exploatezi mp3 playerul la maxim'

adaugat in Aventurile lui Mua on 14.05.08

... va prezentam episodul "Cum sa asculti muzica in dus".

Pentru Mua dusul este un loc magic de relaxare si recreere, un portal unic de trecere intr-o alta dimensiune, intr-o realitate virtuala in care nu mai e vizibil nici un element al realitatii prezente (asta pentru ca stau in cada cu ochii inchisi), de aceea durata minima petrecuta in aceast locas sacru de o ora - dupa o ora de obicei vine mama si ma da cu forta afara.

Dar oricat de sacra si de magica ar fi baia si oricat de interesant ar fi stai sa te uiti cum curge apa, la un moment dat intervine plictiseala. E nevoie de o schimbare! mi-am zis. Sa citesc in dus... era o idee, numai ca ar fi presupus impartirea bibliotecii intre baie si bucatarie, avand in vedere faptul ca eu de obicei citesc cand mananc.

Ce poate fi mai placut si mai relaxant decat sa te balacesti in cada ca o rata vesela, pe muzica preferata?

Geniala idee, spuse Eu si se scarpina in cap; apeland la vasta sa cultura sa generala, Mua se gandi ca din moment ce exista rimmeluri waterproof, ar trebui sa existe si si mp3 playere water-d-astea?

Nevand starea sufleteasca necesara sa testeze daca muzicascultăul personal supravietuieste contactului cu apa, Mua incepu sa-si stoarca creierasii in cautarea unei solutii. Cand aproape ca nu mai ramasese pic de apa in ei, a aparut ideea salvatoare.

Si-a rasucit parul intr-un fel de colac turtit numit coc, si si-a varat mp3-iul in el, prinzandu-l bine cu o agrafa.

Ce-a urmat a fost de vis. Din cand in cand, daca voia sa schimbe melodia, isi stergea frumusel o mana pe prosop si se cauta in cap de empetreie.

VA URMA

In episodul urmator din ciclul "Cum sa-ti exploatezi mp3-ul la maxim", Mua va asculta muzica in biserica si va apropia castile de toate icoanele, dar nu din lipsa de evlavie, ci din motive de "Doamne te rog eu sa ma ajuti sa ma marit cu baiatu' asta care canta acum" (= Bellamy de la Muse - nota autorului). Deci asta va face Mua in episodul urmator, chestia asta adica, pe care a facut-o deja.

- THE END -
     media: 0.00 din 0 voturi

1 comentarii

05 May

Cum sa agati fetitze

adaugat in Aventurile lui Mua on 05.05.08

Hahah ce tzeapa v-am tras!

Nu, nu e vorba de "fetitze" in sensul de "fetitze" , ci in sensul de "fetitze". Clar, da? Felicitari pentru perspicacitate.

Mua era in autobuz (ca de obicei, majoritatea intamplarilor din viata ei se petrec in autobuz sau tramvai), uitandu-se ganditoare pe geam (de fapt, prefacandu-se ca se gandeste, ca sa para mai interesanta, intotdeauna da bine sa gandesti), cand langa ea s-a asezat Fetitza.

Fetitza era fetita unei mame care statea cu vreo doua-trei scaune mai in fata. Cum ziceam, s-a asezat langa mine si m-a inghiontit, intrerupandu-mi presupusul fir al gandurilor.

Ea: Cum te cheama?
Mua: Ummm...*****.

Adica i-am zis cum ma cheama, numa' ca voua nu vreau sa va zic, sic!

Mua:Pe tine cum te cheama?
Ea: Raluca. Tu cati ani ai?
Mua: ** - pentru semnificatia stelutelor, click aici.
Ea:Eu am sapte.
Mua:Si eu am o sora care are zece ani.
Ea: Eu am o verisoara pe care o cheama Carmen si are 11 ani. Si sta la Arad. Si la Arad mai am trei verisori pe care ii cheama... Andrei... si are ... cati ani are mami?

Mama se intoarse si arunca o privire care strapunse cele trei scaune-lumina distanta dintre mine si ea in mai putin de o milisecunda.

- Paispe, tuna ea.

Fetitza:.. si are paispe ani.. si pe ceilalti ii cheama Mihai si Adi.. Mihai are... cati ani are mami??

- Noua.

Fetitza:... Si are noua ani si Adi are... cati ani are mami, ca am uitat?

Mamica ofta blanda ca un balaur:
- Cinci...Si mai taca-ti fleanca.


Fetitza: ...si tot la Arad mai am o bunica care are...

- 71 de ani, anticipa mamica.

...si mai am doua bunici pentru ca eu am trei bunici.. am trei fiindca mama lu' tati s-a despartit de tata lu' tati si mai am inca o bunica de la tata lu' tati. Tu cate bunici ai?

Mua: Nici una.
Fetitza: Nici una-nici una? adica numai una?
Mua: Da, numai una.

In acel moment i-am multumit lui Dumnezeu pentru ca am simtit ca-mi vibreaza telefonul salvator in buzunar. L-am scos grabita, dar.... ce dezamagire!! Era doar un mesaj.

Fetitza era cu capul in telefonul meu.

- Ai primit un mesaj?
- Da.
- Ce telefon ai?
- O porcarie.
- De ce? Arata ca orice telefon. Mami, tu ce telefon ai?

Mamica arunca inca un set de priviri dragut-ucigatoare.

Au urmat cateva clipe de liniste. Credeam ca am scapat.. dar..

Fetitza: Tu la ce desene te uiti?
Mua:Pai.. la mai multe..

In sfarsit, un subiect tentant.

Fetitza: Pe Cartoon, pe Minimax sau pe Jetix?
Mua: Umm... pe Cartoon mai mult.
Ea: Si care iti plac de pe Cartoon?
Mua: Tie care?
Ea: Eu ma uit mai mult la Minimax si Jetix la niste fete spioane..si la forta mistica unde sunt niste fete sirene care au puteri si le cheama Chloe si ..

- Coboram, s-a auzit vocea mamicii.

- Hai, nu cobori si tu? m-a intrebat Fetitza bine-voitoare. Poti sa vii pe la mine sa ne jucam.

-Umm.. poate alta-data...


Chiar atat de retardata par??????
     media: 5.00 din 2 voturi

5 comentarii

17 Apr

Doar 3 dintre cele mai ratate intalniri din viata mea

adaugat in Aventurile lui Mua on 17.04.08


Ce au in comun cele trei intalniri:

- toate au fost ratate

- toate au fost ale mele

- toate au fost cu cineva

- toate trei au avut loc

- toti cei trei cineva s-au intalnit cu mine

Sa incepem cu...corect! prima. Ti s-a mai spus ca ai spirit intuitiv?


Reconstituire:

Tzac pac pe messenger tzac pac pac =

"Buna/buna/...bla bla bla ./ ne intalnim diseara la ora X in fata la Mc la Unirea/k/k."

Mua incepe sa se aranjeze cu vreo cateva ore inainte si se pregateste sufleteste. La ora X inca nici n-a iesit din casa. Ajunge la locul stabilit cu o ora intarziere. Il localizeaza repede pe individ, cautandu-l cu privirea pe baiatul cel mai incruntat, care bate cel mai nerbadator din picior dintre cei care asteapta in fata la McDonalds. Il saluta. El zambeste acru, ca un om care a asteptat pe cineva o ora.

Pana aici introducerea e identica nu numai pentru cele trei povesti, ci pentru absolut toate intalnirile mele! Bun. Sa continuam.

Asa cum ziceam, intarziasem aproape vreo ora (da, repet acest detaliu care denota ca sunt nesimtita pentru a ma autoflagela psihic) si ma miscam spre locul de intalnire ca un melcusor beat (un melcusor beat se misca mult mai incet decat unul normal pentru ca 1) e beat si 2) e melcusor, adica un melc mai mic, care ar avea picioruse mai mici decat unul normal, asta daca melcii ar avea picioare).

Il localizasem deja, in fata la KFC, uitandu-se la telefon din minut in minut, negru de furie.

M-am oprit in fata unei vitrine si mi-am aranjat parul, vreo cinci minute. Dupa aceea am intrat in vorba cu florareasa de alaturi, care ma intreba ce sampon folosesc si ce balsam.

Intr-un tarziu, m-am indreptat spre el.


"Buna/buna/hai sa mergem/unde?/unde vedem cu ochii."

Si am mers unde-am vazut cu ochii.


Adica prima data, la o terasa.

Acolo, el si-a luat o bere, eu am cerut un suc.

“Ia si tu bere, ca e mai cul”, a zis.

“Nu-mi place.”

“Ce daca, e mai ieftina, ca eu n-am bani sa-ti iau Cola.”

Pana la urma mi-am luat Cola. Din banii mei, bineinteles.

Dupa ce am plecat de la terasa, am mers in continuare in aceeasi directie: adica unde vedeam cu ochii. Adica pe jos, pana la Universitate si mai departe, pana la Timpuri Noi, vreo cateva statii de metrou - si inapoi la Unirii. Intre timp, iata cam ce am discutat :

Mua: “Daca ti se pare ca intru in tine, sa stii ca asa merg eu, stramb.”

El: “Ihm.”

Mua: “Am o prietena care merge stramb si m-am luat dupa ea.”

El: “Mda.”

Mua: “Stii, eu o data era sa cad in canal.”

El: “Surprinzator.”

Mua: “Sora-mea mai mica chiar a cazut.”

El: “Saraca...”

Mua: “Da, in timp ce eram si eu cu ea. Si prietena care merge stramb.”

Pe la Universitate, zarind troleul de departe, am exclamat.

“69!!!!!”

De atunci n-am mai vorbit.

Plus ca dupa plimbarea pe jos prin frig, am racit si am stat in casa vreo doua saptamani.


A doua intalnire a durat in jur de vreun sfert de ora. Ma intalnisem cu un chitarist, pentru trupa. Cred ca era cel mai urat baiat pe care l-am vazut in toata viata mea! Mi-era si rusine sa merg pe strada langa el. Noroc ca n-a durat mult. La un moment dat, din fericire, i-a sunat telefonul.

- Alo, da, iubita.

"Unde esti??"

- Pai uite, cu Iulia, in parc.

Vocea din telefon a izbucnit intr-un sir de tipete indescifrabile, finalizate cu un:

“Treci acasa imediat!”

- Bine, vin acum.

Si dus a fost.


Am stat mult sa ma gandesc ce sa aleg pentru a treia intalnire. Majoritatea sunt prea lungi si probabil as avea nevoie de un articol separat. M-am oprit la asta.

Ne-am intalnit in Cismigiu (detaliu de retinut). Nu era prima data cand mergeam acolo, numai ca de data aia am iesit din parc pe alta poarta decat de obicei si asta a fost suficient ca sa-mi dea peste cap super-simtul meu de orientare. Si, cum cel cu care eram era la fel de bine-dotat din punctul asta de vedere ca si mine, ne-am miscat fundurile exact in sens opus directiei in care ar fi trebuit sa mergem.

Si am mers. Si am mers. Si am mers.

Strazile au devenit din ce in ce mai pustii. Nici un om, numai o sosea mare si multe masini. Nu mai erau case. Nu mai erau cladiri, decat undeva in zare.

Noi mergeam inainte.

Nici macar nu aveam pe cine sa intrebam incotro s-o luam.

La un moment dat, am vazut o fata alergand zapacita inainte si inapoi.

“Hai s-o intrebam in ce parte e Universitatea.”

Nici n-am apucat sa ne apropiem de ea, ca s-a repezit disperata spre noi si a rostit:

“Nu va suparati, in ce parte e Universitatea??”


Am lasat-o nelamurita si ne-am continuat drumul in necunoscut.

Am mers in continuare. Am mers. Am mers. Vreo trei ore, fara sa exagerez.

Intr-un tarziu, am zarit de departe o gradina verde. Cum locurile devenisera din nou populate, ne-am luat inima in dinti si am intrebat pe cineva:


“Stiti cumva ce parc e asta?”

Cismigiu”, a venit prompt raspunsul.


In concluzie, nu exista alta concluzie decat ca s-a terminat articolul si ca a avut un efect terapeutic, nu-i asa? Pentru ca fiecare dintre voi trebuie sa fi avut cel putin o intalnire ratata. Ei bine, acum v-ati convins ca se poate si mai naspa.



PS: Mai am si alte d-astea de povestit, asa ca probabil... va urma.

     media: 5.00 din 1 vot

4 comentarii

17 Apr

Happy Tree Cehov

adaugat in Aventurile lui Mua on 17.04.08

De cate ori aude un telefon sunand, Mua nu se poate opri sa nu se gandeasca la intamplarea care probabil a fost cea mai penibila din viata ei de pana acum.

Cu degetele pe tastatura, Mua sta si se gandeste in acest moment daca nu cumva faza cand i-a luat parul foc la balul bobocilor nu e inca si mai penibila decat cea pe care o sa v-o insire in urmatoarele minute, voua, da, alora care stati acu' cu ochii holbati in monitor.

Nereusind sa se decida care din ele are gradul de nasparlitate (cuvant inventat, marca inregistrata ) mai mare - si amintindu-si inca vreo doua-trei intamplari care ar putea concura cu brio la titlul de cea mai penibila chestie posibila - Mua se hotaraste s-o lase moarta si sa purceada pur si simplu la povestirea (si inflorirea) evenimentelor.

Acu' ceva timp, a avut loc un spectacol de teatru, in care subsemnata era Nina din "Pescarusul" de Cehov (un nenea foarte smecher, ar fi trebuit sa auziti de el pana acum).

Nina asta era o tanti actrita care se incurcase cu unu' mult mai in varsta decat ea; bineinteles ca asta o lasase cu ochii-n soare, ca sa-si caute una si mai tanara. Acu', Nina, din dragoste ranita, o luase razna, se dilise, avea probleme la cucurigu - si din cand in cand se credea pescarus. Asta ca sa intelegeti de ce mi-au dat mie rolul: cine putea sa joace o dusa cu pluta mai bine ca mine??

Mua isi aminteste cu drag si de partea in care a mers la Opera sa imprumute rochie. Ea se uita numai dupa rochii cu bretelute, cu spatele gol, adica voia sa fie sexy trendy, etc -in schimb, individul care raspundea la apelativul de "profu' de actorie" ii arata numai dintr-alea cu maneca lunga si incheiate pana la gat, maicutza style.

Pana la urma a ramas ca mine, bineinteles.

A fost frumos. In podul plin de praf al Operei, zeci de rochii, imbacsite de praf si de amintiri... si a mea era jegoasa de mi-era scarba sa ma imbrac cu ea, noroc ca de pe scena se vedea bine.

In ziua spectacolului, cand m-am imbracat la cabina, mi-am tras rochia peste blugi.

- Hopa!! zise Mua, lovita de o idee geniala. Ia stai ca merge si asa!!


Adica de ce sa dardaie ca fraierica de frig, in rochie, cand putea sa-si lase pantalonii pe dedesubt?

Asa a si facut. Ca doar nu se vedea.

In buzunarul de la pantaloni, ghiciti ce se gasea...


Nu desconspir, ca sa nu stric punctul culminant.


Cu un buchet de flori de camp in mana, in rochia de epoca, Mua intra pe scena, ca o aparitie angelica dintr-o alta lume.

"Bla bla blaaa, bla bla blaaa blaa.." incepe ea monologul.

Bla bla bla - in traducere, citat: " El nu credea în teatru, rîdea de visurile mele, şi încetul cu încetul n-am mai crezut nici eu şi mi-am pierdut curajul... Şi-apoi, zbuciumul dragostei, gelozia... M-au copleşit meschinariile, nimicurile, jucam fără viaţă... Nu stiam ce să fac cu mîinile şi cum să stau pe scenă, nu eram stăpînă pe vocea mea. Nu poti intelege starea asta... sa simti ca joci ingrozitor de prost! ...Eu... eu sunt un pescarus.."

Moment de maxima intensitate.Mua se lasa pe scaun, zambeste, inchide ochii, ii deschide, clipeste de mai multe ori. Zambeste ca un pescarus ce e.

Liniste totala. Atat de liniste incat nu se auzea nici musca - din cauza fosnetului pungii de chipsuri a cuiva din sala.

Ei bine, in momentul asta de maxima intensitate, in mijlocul reveriei Ninei, in linistea perfecta, s-a auzit mai intai un bazait. Bazaitul a crescut din ce in ce mai tare, pana a ajuns la nivelul microfoniei, iar mai apoi, toata sala a avut prilejul sa asculte cantecelul asta:



care e foarte foarte misto, numai ca nu se prea potriveste cu Cehov. Si daca stau sa ma gandesc, cred ca nici Nina nu avea telefon mobil. Probabil de-aia radea toata lumea din sala, in timp ce Mua se pipaia disperata sa localizeze nenorocitul de telefon din buzunarul pantalonilor.

Trecem peste partea cu rosiile si cu cojile de banane. Inca mai am traume.










     media: 0.00 din 0 voturi

1 comentarii

15 Apr

Marea Evadare

adaugat in Aventurile lui Mua on 15.04.08

- Hmm.. ce facem azi?

Aveam urmatoarele variante:
1) sa radem de oamenii de pe strada
2) sa ne alegem o victima dintre ei si s-o urmarim
3) sa ne urcam intr-un autobuz la intamplare, sa mergem pana unde ne duce, dupa care sa ne urcam in altul si sa ne ratacim
4) sa discutam despre cum vom distruge lumea

Da, vorbesc serios. Asta fac eu cu A. cand chiulim de la scoala (lucru care se intampla foarte foarte rar - tin sa precizez asta, pentru cazul in care mama citeste articolul - da, inca regret ca i-am dat linkul blogului).

Uneori planuim chiulurile cu o zi inainte; alteori luam decizia pe loc. De data asta planuisem dinainte - Marea Evadare!

Si iata-ne, tarandu-ne lenea prin pe la Unirii, moarte de oboseala dupa o cursa cu portareasa liceului, cursa ce s-a incheiat cu victoria noastra (evident) si cu strigatul: "Libertateee!" izbucnit din adancul sufletelelor noastre de copii chinuiti si sechestrati mult prea multe ore la scoala.

Varianta cu autobuzul o mai facusem (vezi aici), despre distrugerea lumii vorbim de fiecare data cand ne intalnim, asa ca ne-am hotarat pentru a doua varianta - care intotdeauna merge la sigur. trebuia doar sa gasim un subiect interesant de urmarit. L-am gasit repede: un nene dubios, cu hainele atarnand suspect (cersetor sub acoperire?) si cu o traista care atenta grav la simtul estetic.

Am inceput sa mergem cu pasi usori in urma lui. Nenea nu banuia nimic. A intrat in magazinul Cocor. Am intrat si noi. Ne-am plimbat exact pe la aceleasi standuri pe unde s-a plimbat si el. A iesit. Am iesit si noi. S-a oprit in fata unei vitrine si s-a uitat inauntru. Ne-am oprit si ne-am uitat si noi. La a treia vitrina, deja parca incepuse sa sesizeze ca ceva nu e in regula.

De proba, nenea a luat-o pe o straduta laturalnica. Noi - dupa el. Din cand in cand se uita in spate, sa vada daca ne-a pierdut; dupa fiecare colt pe care il dadea, intorcea capul si vedea mereu acelasi lucru: doua fetze diabolice, hotarate sa nu-si abandoneze nici in ruptul capului misiunea (asta bineinteles, pentru ca nimeni nu mai rupe capul nimanui in ziua de azi; daca ne-ar fi batut sau injurat, probabil c-o lasam balta).

Dupa alte cateva cotituri, am iesit din nou la strada aia mare (zau, nu stiu cum ii zice, desi trec p-acolo in fiecare zi) dintre Unirii si Universitate. Nenea intrase in panica, groaza punea stapanire pe el din ce in ce mai mult, gheara mortii se apropia vertiginos de el; aproape alerga din straduta in straduta, ca un vanat haituit, prin ploaia care biciuia trotuarele, cu traista ca un steag in bataia vantului. In regula, nu batea vantul. Nici nu ploua. Nici macar nu alerga nimeni. De fapt noi alergam, dupa el, ca mergea al naibii de repede.

La un moment dat am ajuns pe niste strazi inguste, foarte dubioase, dar nici nu ne gandeam sa ne intoarcem. Incepusem doar sa ne intrebam vag pe unde papucii ma-sii eram. Am aflat repede cand am dat coltul: dupa acest traseu intortocheat, acest labirint metafizic, acest sanctuar sancru, acest drum profund initiatic, am ajuns... inapoi la Unirii, adica exact de unde plecasem.

Adica cam asa :

Photobucket

Din nefericire, tocmai cand urmarirea devenea mai palpitanta (adica o lua de la capat), am vazut pe cineva cunoscut care nu trebuia sa ma vada, asa ca a trebuit sa ma ascund si din pacate, am lasat victima sa scape. Dupa aceea oboseala s-a facut si ea simtita; ne-am trantit pe o banca din parculetul de la Unirea si am inceput, bineinteles, sa analizam din punct de vedere fizic si fizionomic, psihologic si comportamental, vestimentar si nu mai stiu cum, oamenii care treceau prin fata noastra ..si sa radem de ei.

Este o activitate extrem de educativa, contrar aparentelor.Plus ca e cul.

Partea proasta e cand te intalnesti cu oamenii de care ai ras, in statia de autobuz sau de tramvai si le suporti privirile pline de ura. Ca sa nu mai vorbim de riscul de a fi injurat sau batut, dar altfel unde ar mai fi aventura, nu?

Cred ca intr-o buna zi eu si A. o sa fim linsate. O sa se adune toate sutele de victime acolo, in fata Casei Poporului, mai ceva ca la revolutie. Si asa vom intra in istorie.


Partea buna e ca am inceput sa cunoastem multi oameni.

"Uite, de nenea asta am mai ras o data."
"Baiatul asta iar si-a scos catelul la plimbare."
"Azi tanti a luat geanta maro, nu p-aia neagra."

Partea si mai proasta e ca si ei au inceput sa ne cunoasca pe noi. De exemplu, ieri, a trecut un grup de baieti pe langa noi si ni s-au adresat foarte curtenitori:

"Faaa, tot aicea sunteti??"
Apoi, catre ceilalti din grup:
"Sa mor io, de cate ori trec p-aicea, astea e mereu pe banca asta!!! Faaa, voi n-aveti casa???"

Wow, gustul celebritatii... Fabulos.


Dintre zecile de oameni care mi-au trecut prin fata, pe unul singur il admir. Era un baiat ca la vreo 22-23 de ani, arata groaznic de ciudat si mergea ca un popandau. Bineinteles ca nu ne-am putut opri un hohot de ras. Ei bine, el s-a oprit foarte calm si ne-a intrebat:

"Aveti o tigara?"

Cum nu fumam nici una, am raspuns foarte politicos:

"Nu, ne pare rau."

Atunci ne-a fixat pe rand cu privirea, s-a dat doi pasi inapoi si, cu avant, a lansat o foarte puternica si precisa flegma in directia noastra. Restul nu conteaza, am iertat gestul, avand in vedere ca a fost singurul care a indraznit sa-si razbune demnitatea ranita.

Am ramas cu gura cascata, pana s-a indepartat. N-am mai ras de nimeni vreo doua saptamani dupa aceea.

Morala: servetelele umede sunt un must-have!




     media: 5.00 din 1 vot

0 comentarii

08 Apr

In care Mua a aflat ca socializarea nu e punctul ei forte..

adaugat in Aventurile lui Mua on 08.04.08

Acu’ vreo doi ani voiam sa ma fac rockstar. Tot asta imi doresc si acum, dar din moment ce era valabil si pentru acu’ doi ani, de ce sa nu incep asa ?

In regula, asta nu e un motiv suficient. Motivul adevarat si sub acoperire e ca incercam sa fixez timpul actiunii, bre, daca stiti voi ce e aia. Ca mi-a iesit, ca nu mi-a iesit, nu mai conteaza. Important e ca era acum doi ani. Lucru care, gandindu-ma mai bine, nu e chiar asa important, fiindca as putea spune trei in loc de doi, si n-ar afecta cu nimic povestea, ci doar circumstantele.

Deci, acum niste timp,imi cautam o trupa in care sa prestez despre rock. Clicuind pe internet, am dat de cea mai smechera sursa de chitaristi (sau d-astia care se cred chitaristi) si anume, RGC, adica mai pe englezeste, Romanian guitarist community.

M-am uitat un pic p-acolo, sa vad cum se invarte treaba si m-am prins repede: te-apuci frumusel, scrii anunt “chitarist/ vocal/etc caut trupa” sau “trupa cautam..” etc etc. ca la mica publicitate . Si dupa ce pui anuntul, incepe sa-ti curga cu requesturi de add pe messenger.

La inceput ma gandisem sa formulez anuntul ceva de gen “caut chitarist cu ochi albastri, aspect fizic placut, 1 metru ....., eventual si cu masina marca .... + alte d-astea”. Dupa aia mi-am amintit ca nu sunt pe site de matrimoniale si am schimbat in “vocalista din Bucuresti, caut trupa”. Plus ca din trei sau patru din trupa, trebuia sa se nimereasca si unu’ mai dragut (later edit: cred ca paragraful asta n-ar fi trebuit sa-l scriu :))

Dupa asta, am ajuns la partea in care au inceput sa curga baietii pe yahoo. Cum pe vremea aia aveam un net de toata jena, ca sa asculte oamenii un demo, trebuia sa ma intalnesc cu ei, sa le dau cd-ul. Ceea ce nu ma deranja deloc.

Dupa prima intalnire , cu primul chitarist, era sa ma calce tramvaiul. Eram in al noulea cer. Pluteam. Zambeam ca o tampita la toti oamenii de pe strada.

Dupa a doua intalnire, cu al doilea chitarist, era sa ma calce din nou tramvaiul. Eram pe alta lume. Nici nu mai vedeam pe unde merg. Pai sa va spun si de ce.


Asta, al doilea, era punkist. Si american. Adica se mutase din SUA in Romania (acum s-a mutat inapoi, era de asteptat). El intelegea romaneste din trei in trei, eu la fel engleza lui, pe care o vorbea foarte repede si foarte incet, ca-i era jena ca-l aud oamenii. Asa ca discutia noastra se derula cam asa:


El: sdhfkjdhfjkdhjfkj

Eu: ???????

Eu: jdfkljdklfjklsfjklfjkljl

El: What??


Dupa vreo ora deja devenise obositoare toata treaba

Noroc c-a venit el cu o idee:

- Vrei sa mergem la o sala de repetitii?

Eu, care nu mai vazusem sala de repetitii in viata mea, am batut din palme ca o foca sarita:

- Daaaaaaaaaa!!


Si am mers. Si am mers. Si am mers. Am ajuns la niste stradute. De ceva vreme nu mai trecea nimeni pe strada. Cainii latrau prin curti. Si am mers. Si am mers. La un moment dat au trecut pe langa noi doua matahale chelioase, cu capete de morti pe tricouri si cu zgarda la gat si m-au impins. La care americanu’ meu, sfeclindu-si fasolele la mine, printre hohote de ras, abia a reusit sa rosteasca un: „Hăhăhă! Pe ce-au pus mana?”

Pai sa nu te enervezi? Sa nu te enervezi?? Ziceti voi.

Dupa care am mers. Si am mers. Am ajuns intr-o curticica murdara. In curticica era o cladire. Am intrat in cladire. Am urcat pe niste scari inguste si intunecoase. Deja aveam inima cat un purice. Intr-un final, am ajuns la o usa. Am intrat in camera.

Inauntru erau vreo 4 baieti. Unul batea la tobe, unul zdranganea la o chitara, unul statea pe o canapea si bea ceva dintr-o sticla, altu’ statea pe o bicicleta si sarea pe roata din fata. M-am asezat si eu pe canapea. Americanu’ m-a lasat balta acolo, si s-a dus la ala cu chitara, s-o scarmene si el.

Intre timp, asta de pe canapea imi tragea niste priviri extrem de perverse si n-a trecut mult timp pana cand baiatu' de pe bicicleta, obosit de-atata sarit intr-o roata, s-a trantit pe canapea langa mine si a inceput sa-l ajute pe celalalt la aruncatul privirilor.

Probabil ceea ce mi se citea pe fata nu era prea placut.
- Ce e draga, n-ai mai vazut rockeri infecti ca noi?

Am facut mutra aia de emoticon cu dintii mari (adica asta :D) si am tacut malc.

Celalalt mi-a intins sticla cu ce-naiba-o-fi-fost-aia-ce-bea-el-acolo.

- Ia o gura.

- Nu, mersi.

Discutia a lancezit o vreme, dupa care a fost reluata.

- Ia zi, esti prietena lu’ Dude? (americanu’ adica).

- Hăhăhă, ea e Duda! Hăhăhă!

- Nu sunt, am raspuns enervata. Ne cunoastem doar de ora.

- Doar de o ora.. si deja???


Deja nu mai suportam. Ii faceam lui Dude semne disperate sa plecam; el n-avea nici o treaba, cauta chitara de purici.

Deodata s-a deschis usa. Si... surpriza!! Am mai intrat inca trei baieti. Am crezut ca innebunesc. Totusi, am avut noroc.

Unul din noii veniti a zis: “Bai, care mergeti la Unirea, ca eu plec acu’ cu masina si va duc si pe voi.”

- Noi! Eu! Eu!

Eu, adica eu. Adica eu am zis asta. Adica aia de deasupra.

“Masina” era un Trabant in ultimul hal, de mai aveau un pic si-i cadeau rotile. Era un model un pic mai evoluat al masinii lui Flinstone.

“Nu te urca in masinile strainilor!” mi-a rasunat pentru o clipa vocea mamei in urechi.

Si m-am urcat.
- Ia fiti atenti, sa vedeti cum opresc io la zece centimetri de pomu’ ala! A zis soferul.

Si a apasat pe acceleratie. Si dupa aia pe frana. Da’ ce mai frana! Ma mir ca n-am facut pe mine de frica.

Cand am coborat la Unirea, eram mai mult moarta decat vie. Ne-am asezat pe o banca d-aia din parculet si ne uitam la fantani. Peste cateva secunde americanu’ m-a luat frumusel de-o aripa si ma adus pe marginea fantanilor.

- Hai sa intram in apa! A zis el.

- Nuuu!

- Te imping!

- Nuuu!

- Ba daaaa!

- Nuuu!

Nu m-a impins. As fi putut sa zic ca da, ca sa fac povestea mai interesanta.

- WTF, nu stii sa te distrezi!


Dupa care mi-a tinut o intreaga teorie despre cum sa te bucuri de viata, despre “ traieste clipa ” si alte d-astea.
- Cmon, si la sala, stateai asa, ca pe ace! Tre sa fii mai de gasca! Btw, l-ai vazut pe baiatul ala de pe canapea cu sticla?


Am clatinat din cap afirmativ. Cum sa nu-l stiu p-ala care ma torturase o ora intreaga cu privirile lui de motan in calduri?

- Ala odata a imbatat doua fete ca se le....


Am inghitit in sec. Nu prea mai aveam chef de vorba.
- Vrei sa mergem maine la concert Implant pentru Refuz? A intrebat, tot el.
- De unde luam bilete?
- Pai nu mai avem de unde, da’ mergem cu vreo patru ore inainte si ne ascundem in toaleta. Hai, o sa fie fun!
- Suna foarte tentant, am oftat. Ma mai gandesc.


- Vrei sa vii acum la mine acasa sa-ti arat chitara mea?
- ...alta data, am ingaimat. Acum trebuie sa mai ajung si eu p-acasa.

Cand ne-am despartit, mi-a facut cu ochiul si mi-a reamintit: “Traieste clipa!”



Peste cateva zile, vorbind cu el pe mess, i-am zis:

“Le-am povestit si prietenelor mele cum a fost la sala”

“Si?”

“Au zis ca sunt nebuna”.

“Come on! Nu stiu sa se bucure de viata!”

M-a pus pe ganduri. Daca asta inseamna sa te bucuri de viata...

Eu ma las pagubasa.



Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici si nu lasi un comentariu, esti cel mai flausat (= ceva de rau). Daca n-ai avut rabdare sa citesti, esti si mai flausat. Punct.


     media: 5.00 din 2 voturi

7 comentarii

27 Dec

Merry Christmas Shopping

adaugat in Aventurile lui Mua on 27.12.07

Nu stiu altii cum sunt, dar eu...
...eu urasc sa merg la cumparaturi. Da, stiu ca-s fata si ca ar trebui sa fiu shopping addicted, sa mi se lipeasca globii oculari de vitrine cand merg pe strada si sa fac din hainute pasiunea vietii mele, dar, cum nu am de gand sa ma fac designer vestimentar => am alte pasiuni. (Mai sa fie, se pare ca Mua a ramas oarecum traumatizata de orele de matematica din generala).

Mi-ar placea sa am un sifonier fermecat care sa se umple singur de haine, fara sa ma invart pana ametesc prin magazine, fara sa ma intrebe vanzatorii de zece mii de ori "Ce doriti?", iar eu sa trebuiasca sa raspund "Deocamdata doar ma uit..." pana incepe sa ma doara gura, fara sa probez ceva si dupa aceea sa se uite urat la mine tanti aia care vinde, suparata ca nu-i cumpar pantalonii doar pentru ca nu-mi vin bine.
Ei bine, sifonierul ala nu exista, din pacate. Asa ca sunt nevoita sa merg la cumparaturi.

Exista doua posibilitati:
1) ori ma duc singura, caz in care ma plictisesc de moarte, dar termin in vreo ora
2) ori ma duc cu cineva, caz in care pierd toata ziua prin magazine

In cazul cumparaturilor de Craciun, exista si aici doua variante:
- sa merg cu mama, ceea ce prespune un high level de enervare
sau
- sa merg cu tata, ceea ce prespune un very high level de enervare
De data asta am avut parte de ambele. Adica extremely high level.

N-are rost sa mai intru in detalii; ideea e ca am scapat cu viata. Si mi-am recuperat si camera HP PhotoSmart pe care am castigat-o la bloggeri.ro. Trebuie sa recunosc ca oamenii au fost foarte de treaba. Dupa ce l-am stresat un pic cu telefoane pe Buddha, mi-a facut legatura cu cineva de la Esal, iar acel cineva mi-a facut legatura cu altcineva, tot de la Esal.

Pana la urma, cu chiu cu vai, am aterizat pe la ei pe la sediu.
Dupa ce ca mi-au dat-o moca, am mai facut si pe smechera. Cand m-a intrebat nenea ala care era p-acolo "ce vreau", am am intins un degetel tupeist spre camera care era impachetata frumusel pe o masa si am zis:
"Chestia aia cred ca imi apartine".

Dupa aceea a trebuit sa explic ce inseamna blog catorva clienti care erau pe-acolo. In fine. Trebuie sa spun e ca e o camera foarte foarte cute (nu urata, cum mi s-a parut in poze), foarte micuta, dar care face a great job. Si poate sa filmeze aproape o ora.

Hai, ajunge. Ma duc sa mananc o prajitura.
     media: 5.00 din 2 voturi

3 comentarii

24 Nov

Aventuri cu nenea Dioptron

adaugat in Aventurile lui Mua on 24.11.07

Ultima data cand am fost la oftalmolog, mi-am comandat niste lentile, le-am platit, dar nu le-am mai primit. Si nici banii nu i-am mai recuperat. Bineinteles ca am schimbat cabinetul; m-am dus la Optinova si am comis imprudenta de a gandi ca-s firma serioasa. M-am dus sa-mi fac si eu un dioptron (= o chestie unde stai cu fata si te uiti la balonase si dupa aia aparatu' scoate un bon d-ala ca la casa de marcat unde scrie cate dioptrii ai - in plus sau minus).

"stai asa, nu clipi/uita-te cu ochiul stang/acum cu ala drept/nu clipi/ etc/etc/ gata."

A scos tanti aia (=doctorita, asistenta sau ce naiba era) hartiuta si s-a holbat vreo juma' de ora la ea. Mi-a intins-o si mie, m-am holbat si eu un pic si mi-a cazut fata. Mi-am pus-o la loc (fata) si m-am mai uitat odata: -7,25 la ochiul drept, -6,50 la ala stang.
Opaa! Stai asa! De la 2 si ceva, cat avusesem pana atunci, la -7 e o diferenta!
Era sa fac infarct p-acolo, ce mai, eram daramata rau.

Noroc cu metodele traditionale, ca tehnica ne omoara. M-a pus tanti sa ma uit la niste litere d-alea pe pereti, mi-a falfait cateva lentile pe la ochi, si surpriza: cu -2,75 si - 3 vedeam perfect. La -7 ma durea capul si ma lua cu ameteala.
Asa ca dioptriile mi-au crescut cu vreo 0,25. Nu cu ...4,75 cum zicea dioptronul.

Peste vreo trei zile, m-am dus sa-mi comand si ochelari (prima data fusesem pentru lentile de contact ).
I-am explicat lu' tanti frumos ca am fost cu cateva zile in urma si am facut consultatie + dioptron. Degeaba i-am aratat eu hartiuta, asta o tinea pe-a ei: ca pentru ochelari trebuie facut dioptron diferit. Si consultatie diferita. Deci, alti bani.
Daca am vazut ca nu ma-nteleg cu ea, m-am dus sa ma mai uit o data la balonase.
De data asta mi-a iesit si mai frumos: -7,50 la stangul, -7 la dreptul.

Bineinteles ca dupa consultatie mi-a dat ochelari de - 2,75 si -3. Pentru ca astea-s dioptriile pe care le am eu de fapt.

Data viitoare o sa vin cu dioptronul facut de-acasa. O sa le zic: "Da, mi-a iesit -12; deci dati-mi lentile de -3."
Daca aparatul e stricat, de ce naiba il mai tineti?? Sa va bateti joc de oameni??
     media: 4.00 din 4 voturi

3 comentarii

28 Oct

Sa moara...

adaugat in Aventurile lui Mua on 28.10.07

...toti mosii perversi si libidinosi pe care ii cauta moartea pe acasa si ei se iau de fete in autobuz!
Da, exact asa cum am zis.
Veneam si eu in seara asta bine-dispusa din oras, grabindu-ma sa ajung acasa ca sa ma uit la Megastar (glumesc, bineinteles); ma urcasem in 232 de la Unirea si ma uitam relaxata pe geam, cand a aparut Agresorul. Desi erau o groaza de locuri libere in autobuz, mi-a tras un ranjet pervers si s-a asezat pe scaunul de langa mine. Si-a aranjat frumos scandurile si fiarele pe care le cara dupa el, apoi n-a mai avut nici o alta treaba decat sa se impinga in mine atat de aproape incat sa-i simt respiratia care duhnea a bautura. Eu ma uitam pe geam.
"Aveti o problema?" a gangavit.
"Nu, nici una", am raspuns fara sa intorc capul.
"Deci nici o problema?"
N-am mai raspuns nimic.
"Ihm... cu partenerul vreau sa zic...probleme cu partenerul..."
Pentru cateva clipe agresorul a renuntat la ofensiva, descumpanit de indiferenta victimei. Adica a mea. Dar si-a revenit repede.
"Va e frig?"
"Nu."
"De ce?"
"Pentru ca nu mi-e."
"La Unirea era mai cald, nu?"
Hmm..si eu credeam ca pentru el abia acum se infierbanta atmosfera.
"Se vede..pe maini... se vede ca va e frig"
La care intinde o gheara sa ma atinga pe mana. Mi-am retras-o violent.
"Pana nu-mi dati o palma nu ma potolesc", a zis el ranjind.
Intre timp autobuzul se misca incet, incet, atat de incet cum nu se mai miscase niciodata.
"Rezista!", imi sopteam singura in gand, numarand statiile.
Si totusi am avut noroc. Continuam sa ma uit intr-o parte, atat de absorbita de parca ar fi rulat Star Wars pe geamul lui 232. Nebagat in seama, mosul a inceput sa tuseasca cu subinteles, insa fara succes. Pana la urma s-a plictisit si a scos un telefon incepand sa-l butoneze si uitandu-se cu coada ochiului la mine, ca sa vada ce impresie imi face. Numai ca ochii mei holbati nu aveau nici o legatura cu el, ci cu faptul ca imi amortise gatul si ca parca nu-mi mai simteam telefonul in buzunar.
Cand am ajuns in sfarsit la statia unde trebuia sa cobor, am rostit cu voce ferma:
"Imi dati voie sa cobor?"
S-a fatait un pic, a mai butonat ceva acolo, dar atat. Nici gand sa-mi faca loc.
"Imi dati voie sa cobor?", am repetat pe un ton autoritar. Deja se deschisesera usile. Toti ochii calatorilor erau indreptati spre mine.
Curpinsa de disperare m-am smucit cu violenta si am reusit sa ies. Fara sa vreau insa, i-am daramat toate scandurile.
Macar atat, daca de injurat cu voce tare n-am avut tupeu.
     media: 5.00 din 6 voturi

3 comentarii

Beautiful singles in your area. Meet them now!